Academicianul Răzvan Theodorescu: „Acel primitiv care era Ceaușescu avea unele inițiative foarte interesante” | VIDEO

Publicat: 20/08/2022, 18:10

Academicianul Răzvan Theodorescu este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 20 august, începând cu ora 19:00.

Printre altele, acesta a vorbit despre vizita fostului președinte al Statelor Unite, Richard Nixon, în România. El a povestit cum, spre deosebire de alți lideri est-europeni ai vremii, Nicolae Ceaușescu chiar a dorit să se întâlnească cu Nixon.

„Exact acel primitiv care era Ceaușescu avea unele inițiative, am aflat, care erau foarte interesante. Una din ele, știu, mi s-a povestit cum a fost cu venirea lui Nixon imediat după alunizarea lui Armstrong, Nixon a venit aici. De ce a venit? Am aflat acest lucru citind și din memoriile lui Kissinger și din alte izvoare. Pentru că Nixon, înfrânt în alegerile prezidențiale, la un moment dat, a făcut un turneu în Europa de Răsărit. Și a fost primit foarte rece și foarte pe ușa de serviciu. Pare-se că Ceaușescu a vrut să îl vadă și a și spus, dețin această informație de la cineva care era o sursă credibilă, a spus «vreau să văd și eu cum arată un candidat la președinția Statelor Unite». Nixon a devenit președinte și a venit în ’69, în august, țin minte”, a spus academicianul Răzvan Theodorescu.

Răzvan Theodorescu este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Academicianul Răzvan Theodorescu este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 20 august, începând cu ora 19:00.

Răzvan Theodorescu s-a născut pe data de 22 mai 1939 și este un cunoscut istoric de artă și politician român, membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia. Este de asemenea membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR) și membru a două academii din sud-estul Europei: Academia albaneză și Academia macedoneană.

De asemenea, Răzvan Theodorescu este laureat al Premiului Herder (1993) și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.

Theodorescu a fost și primul preşedinte al Radioteleviziunii Române imediat după Revoluţie, apoi a activat în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Totodată a fost senator din partea PSD în legislatura 2000-2004 și ministru al culturii.

Urmărește interviul integral cu academicianul Răzvan Theodorescu, sâmbătă, 20 august, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
Cum îmbunătățești semnalul Wi-Fi. Locul din locuință unde modemul are cel mai bun randament
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×